Lucrurile mai importante

Sunt mama si deci contactul meu cu lumea se invarte statutului meu, adica vad multe mamici, bunici si multi copilasi in cea mai mare parte a timpului. Si citesc tot despre asta, despre copii, bebelusi si adolescenti. Si ma rog, tot pentru asta, pentru ca Dumnezeu sa ma ghideze sa pot fi o mama buna, pentru a putea diferentia intre trendurile vremii si lucrurile cu adevarat importante. Sa triez informatiile pe care le citesc si le aud, sa stiu care sunt folositoare si care nu, sa fac o ierarhie a celor mai importante lucruri in viata unui copil, care va fi adolescent si apoi adult. Sa fie sanatos, si nu doar fizic.

Este uneori sufocant sa vezi cat de mult interes exista pentru pomparea copilului cu informatii si skill-uri. Micutul trebuie sa vorbeasca devreme, sa faca lucruri "inteligente", sa fie mereu un subiect de lauda. Nu e gresit sa stimulezi inteligenta copilului, dar cazi repede in disperarea de a face din copilul tau un robotel genial. Stiu, si eu m-am emotionat de "jucariile inteligente", m-am bucurat cand copila mea a facut un act "destept", e intr-adevar un motiv de orgoliu.

Am auzit de curand ca fetita unei vetete stie sa vorbeasca romana si engleza la 3 ani. In loc de wow m-am intristat. Mentionez ca nu provine din parinti bilingvi, si nici nu traiesc in alta tara decat Romania. Bietul copil!

Suntem bombardati sa "desteptam" copiii! Ce nebunie, ce disperare! Ei oricum sunt inteligenti!
Cel mai trist e ca multi se opresc aici.

Mai exista unii, mai putini, care trec la cel de-al doilea nivel, si se intereseaza si de partea afectiva a bebelusului si a copilului. Bebe nu plange doar ca vrea mancare, mai are si alte nevoi, apoi in dezvoltarea lui mai trebuie avut grija sa nu se frustreze, nu numai sa se comporte manierat, si tot asa.

Taramul asta l-am descoperit si eu de cand am inceput cercetarile despre bebelusi si cel mai frumos mi se pare ca il ilustreaza Attachment Parenting-ul. Cat copilul e mic, de cateva luni, e mai simplu sa te gandesti si la afect (ca ai tot citit una alta), apoi cand e mai mare, pe la cativa anisori, enervat fiind de multe contexte si de modul cum se comporta, unii parinti tind sa uite ca ei mai au nevoie si de afectiunea aia de la inceput, oferita in mod inconditional, si nu ca santaj. (sper sa imi amintesc mereu de asta!)

Inca o alta parte din parinti/adulti se opresc aici, multumiti fiind ca au facut mai mult decat majoritatea parintilor, ca au trecut de nivelul inteligenta si au ajuns la nivelul emotie.

Dar mai exista un nivel, acel al invataturii spirituale. Mai putini ajung aici. Si chiar si unii din acei putini cred ca educatia spirituala inseamna sa ii duca pe copii la biserica, sa ii impartaseasca si cam atat. Dar educatia spirituala nu inseamna doar asta, de fapt cei ce se rezuma la asa ceva nu fac decat sa implineasca niste obiceiuri, nimic mai mult. Unii parinti scot copiii duminica la o praitura, altii ii scot la o gura de vin sfintit (desi cei din urma tot au mai mult de castigat).

Educatia spirituala... pai nu stiu cum trebuie facuta. Dar trebuie, si inca de cand copilul este sugar. Imi aminesc de nebunia cu Efectul Mozart, cand copilasii se linisteau cand ascultau anumite piese clasice, dar cum de nu a existat si vreun efect bizantin, sau alt gen de muzica crestina, pusa copilului pentru a vedea daca se linisteste sau nu?
Cand era in burtica mea, copila mea se linistea si "adormea" cand ii spuneam Tatal Nostru cu voce tare si o mangaiam, alternativ, in spaniola si in romana, tatal ei si cu mine. Se mai linistea cand puneam predicile unui parinte drag noua, cu o voce extrem de blanda (padre Fortea)

Intr-un alt documentar, Memoria Celulelor (vazut gratis pe google videos) am ramas uimita cum s-a demonstrat si stiintific, la nivel genetic, cum corpul retine orice ii zici, de mici copii apasam pe butonul Record fara sa ii mai punem Pauza.

Ceea ce nu vedem ne e greu sa credem ca exista. Dar si undele sonore exista, si nu le vedem, si nimeni nu se indoieste de ele. Corpul il vedem, e materie, dar avem si spirit, nu il vedem, dar e flamand, daca il lasam nehranit.

Cum spuneam, educatia spirituala este atat de importanta si totusi atat de ignorata, si apoi de ne miram de ce suntem "bolnavi". E ca si cum mananci numai un fel de mancare si te uimesti sa vezi ca ai lipsa de anumite vitamine.

Ce lume ridicola! Facem tot posibilul sa indopam mintea copilului, la 3 ani sa stie astronomie! Ne concentram atat de mult asupra intelectului. Pentru ca asta vedem imediat, e materia, e copilu care zice imediat Hello, Bonjour, Hola la numai cativa ani. Ne creste inima in noi. Ne mai ingrijim un pic si de suflet, mai aruncam cu o imbratisare, un Te iubesc si cam atat. Acum suntem cu adevarat parinti perfecti, ne gandim noi. Si spiritul? Spiritual cui il lasam? Are si el nevoie de hrana, de hrana spirituala, de vocea lui Dumnezeu, de cuvantul Lui, de darurile lui.
Piramida asta e exact invers, nu inteligenta ar trebui sa fie pe primul plan, ci spiritul, sufletul si apoi mintea.

Daca intrebi orice parinte cum ar vrea sa fie copilul sau: inteligent peste masura sau fericit, cu siguranta ca fericirea ar fi raspunsul. Or, fericirea nu vine decat de la Dumnezeu, de aceea trebuie sa cultivam de mici spiritul.

Suntem obsedati de IQ (coeficientul de inteligenta), ne intereseaza EQ (coeficientul de inteligenta emotionala) dar uitam de SQ (coeficientul de inteligenta spirituala). Nu ne ramane decat sa rasturnam piramida! Zice doar, cautati Imparatia Domnului si toate celelalte vi se vor da! (la diateza pasiva partea a doua).



Edit: denumirea de SQ am vazut ca e folosita de o miscare budista, careia nu ii sunt adepta, insa imi place termenul si cred ca poate fi folosit atat de bine si in crestinism.