Atat de mult mi-am dorit cartea asta! Pentru copilul meu super sensibil. Si acum o am! E-book. Sunt super fericita si de la primele pagini am plans de emotie. Cine se simte "acolo" intelege de ce. Eu nu prea sunt fan al plansului demonstrativ, asta chiar m-a facut sa ma simt "acolo". Cine o vrea, o impart cu mare placere, stiu ca abia se face rost de ea.
Be sensitive, be happy :)
Lilypie Second Birthday tickers
26 July 2011
30 May 2011
Lebe!
Dari, ce-am vazut in parc?
Lebe!
Si unde stateau lebedele?
Apa!
Si cum faceau cu capu?
Asha! :) adik in apa!
Lebe!
Si unde stateau lebedele?
Apa!
Si cum faceau cu capu?
Asha! :) adik in apa!
Apte!
Noaptea aud: apte! iar dimineata din nou: apte! si cu amandoi pumnii inchisi-deschisi ca sa fiu sigura ce vrei.
Daca te-as fi invatat cum se spune la "lapte" in toate limbile, cu siguranta le ziceai pe toate, ca nu cumva sa nu inteleg ce vrei :)
Daca te-as fi invatat cum se spune la "lapte" in toate limbile, cu siguranta le ziceai pe toate, ca nu cumva sa nu inteleg ce vrei :)
14 May 2011
Despre Marsupi Plus
Eu sunt mare amatoare de probat tot felul de purtatoare, am experimentat fiecare mijloc de purtare: wrap, sling, mei tai, SSc-uri si brate, de multe ori. Numai marsupiile alea gresite gen Chicco nu. De aceea nici nu am sa fac vreo comparatie intre MarsupiPlus si acele chestii aiurea, sunt destule informatii si comparatii pe tema asta.
O sa arat, din experienta mea, comparatia Marsupi cu wrap, sling si alt(e) SSCuri.
O sa arat, din experienta mea, comparatia Marsupi cu wrap, sling si alt(e) SSCuri.
Marsupi si Sling: destul de evident si din poze, Marsupi se pune pe ambii umeri, in vreme ce slingul numai pe unul, distribuie greutatea in mod egal, e mai comod.
Marsupi ar semana cu un Wrap daca e sa il comparam. Copilul sta cam in aceeasi pozitie in ambele purtatoare, fie in fata, fie in spate. Piciorusele stau bine, iti cuprind mijlocul.
Wrapul e mai greu de legat, Marsupi se pune foarte usor iar rezultatul final e acelasi.
Ambele sustin si capusorul unui copil mai mic, Marsupi are o banda prinsa cu capse, la wrap poti trage materialul mai sus.
Wrapul are avantajul ca poti trage materialul atat de mult cat vrei, poti acoperi si capusorul bebelusului in intregime, la Marsupi cand se termina materialul ala e, nici nu are gluga in caz de nevoie.
Dintre toate purtatoarele cunoscute, Marsupi aduce totusi cel mai mult cu un Mei tai.
Personal, prefer Marsupi. Singurul avantaj la meitai este acela ca nu toate sunt standard, ci poti alege sau comanda pe placul tau, adica: bretele mai late sau mai inguste, dublate sau nu, matlasate sau simple, legate sau prinse cu catarame. Marsupi are toate bretelele la fel, as zice eu mai degraba inguste (cel putin fata de meitaiul pe care il am sunt mai inguste) si usor matlasate.
Sa va spun ce imi place tare la Marsupi, fara sa il mai compar:
- se pune extreeem de usor, poti sa dai copilul jos de 5 ori la o iesire in parc si sa il pui inapoi fara sa te stresezi deloc
- este foarte foarte mic (in comparate cu alte SSCuri care ocupa destul de mult spatiu) – eu nu ies cu rucsac la plimbare si MarsupiPlus e singurul pe care il pot pune in geanta mea, deloc mare
- e facut ergonomic: bebele sau bebeloiul e acoperit super bine de corpul marsupiului, pentru ca aceste nu e doar o bucata de material care il imbraca ci e un material cu doua pliuri, astfel incat fundul lui sa intre perfect acolo. Tocmai de aceea cand il inchei nu face cute pe picior, si nici nu ii ramane spatiu gol (trebuie vazut ca sa se inteleaga explicatia asta)
- are velcro/scai/arici sau cum ii mai spune, desi e aparent fragil, prinde foarte bine, nici gand sa se desfaca.
Experienta noastra: am purtat vreo doua saptamani copila de 12.5 kg in el, nu zilnic si nu ca nu as fi avut chef, dar sora cu bebele ei l-a insfacat de cateva ori, cu reprosul de rigoare ca nu am bagat-o si pe ea in campanie, mea culpa!
Copila a vrut purtata, si in parc si la locul de joaca, si la cumparaturi. Nu mai mult de o ora sa zicem fara sa o dau jos, asta pentru ca totusi, un copil mai greu se simte la un spate subred. Zic totusi, pentru ca in urma cu cateva kile, adica pe la 10-11 asa, purtam copila si cate 3 ore in purtator.
Dupa cum ziceam, bretelele sunt putin mai inguste asa ca pentru mamele astea ca mine, care mai au kilele din sarcina pe ele, e usor inestetic, adica se vede carnita cum iese pe ici pe colo :D Lucru care la wrap, de exemplu nu se intampla, pentru ca pe spate intinzi materialul de te inveleste cu totul (la mei tai se poate intampla la fel ca la marsupi). Cu toate acestea, simt mai fain bretelele mai subtiri decat cele mai late, adesea cam incomode. No problem ca am rezolvat-o si pe asta, am pus un jerseu peste, adica pun Marsupi, pun copila, inchei marsupi, imbrac jerseu peste si voila!
Am avut un marsupi Ciocolatiu, as prefera totusi alta culoare.
Recomandare la producator: o gama mai mare de culori (si nu numai uni daca se poate) si sa includa un cadou: o pereche de jambiere, ca toti stim cum se ridica pantalonii pana la genunchii copilului cand ii bagam la purtator!
Daca as avea un bebe mic, sa zicem de vreo 6 luni maxim decizia mea ar fi: cumpar MarsupiPlus si nimic altceva! Da, hotarat. Si doar de pofta as incerca de la altii cate un wrap, un sling si un meitai, dar nu as mai investi in nimic altceva. Mai ales ca, stim cu totii, purtatoarele astea is cam scumpe (chiar, de ce asa de scumpe, toate si in toata lumea?), asa ca nu mai cumpar doua, ci numai unu, si asta ar fi Marsupi.
Asa ca primeste de la mine 5 stelute sclipitoare
bye bye! :)
04 May 2011
Cainii vagabonzi
Nu as fi crezut vreodata ca o sa ma bucur atat de mult de cainii vagabonzi! Mai ales dupa atatia ani de camin, unde roiau haitele in jurul tau, cand te dadeai jos din 601 si o luai prin gradinuta ca sa ajungi in camera. Aveam o oaresce frica nemanifestata fata de ei.
Dar acum imi plac. Imi plac ca ma ajuta. Cam asa: Merg cu Dari pe jos o vreme si apoi se gandeste ea ca e mai comod in brate, si ridica mainile ca sa o port, asa ca eu o mai amagesc cu "hai sa vedem un catel" si ea se incanta si face "uau uau uau", ca asa latra ei, niciodata "ham" si asa mai avansam. Cel mai extraordinar nu e ca o amagesc eu ci ca nu cad de mincinoasa. Nicioadata. La capatul altui bloc intotdeauna mai apare o potaie draguta. Si asa din una in alta ajungem pana acasa, manati cu placere de caini, pe care Daris ii adora. Cat despre pisici, guess what, sunt febletea ei (ma intreb de unde :P)
Ce gandeai ca e rau ajunge sa fie de bine. Dar si inversul e valabil, si anume: locurile de joaca!
Da, locurile astea dintre blocuri sunt faine, cand te duci direct acolo, cu scopul asta. Dar cand te plimbi si in cativa zeci de metri vezi nush cate parculete de astea si cand copila vrea sa mergem la fiecare din ele, nu mai ajungi la locul de destinatie.
Noroc cu cainii si pisicile, ca le mai urmarim si asa mai pacalim copila :)
Dar acum imi plac. Imi plac ca ma ajuta. Cam asa: Merg cu Dari pe jos o vreme si apoi se gandeste ea ca e mai comod in brate, si ridica mainile ca sa o port, asa ca eu o mai amagesc cu "hai sa vedem un catel" si ea se incanta si face "uau uau uau", ca asa latra ei, niciodata "ham" si asa mai avansam. Cel mai extraordinar nu e ca o amagesc eu ci ca nu cad de mincinoasa. Nicioadata. La capatul altui bloc intotdeauna mai apare o potaie draguta. Si asa din una in alta ajungem pana acasa, manati cu placere de caini, pe care Daris ii adora. Cat despre pisici, guess what, sunt febletea ei (ma intreb de unde :P)
Ce gandeai ca e rau ajunge sa fie de bine. Dar si inversul e valabil, si anume: locurile de joaca!
Da, locurile astea dintre blocuri sunt faine, cand te duci direct acolo, cu scopul asta. Dar cand te plimbi si in cativa zeci de metri vezi nush cate parculete de astea si cand copila vrea sa mergem la fiecare din ele, nu mai ajungi la locul de destinatie.
Noroc cu cainii si pisicile, ca le mai urmarim si asa mai pacalim copila :)
18 April 2011
Inca un mei tai
Noi suntem mari purtarete de de toate: wrap, sling, mei tai, SSC-uri, tot ce prindem. Mei taiul ne place mult pentru ca e si mai usor de pus si copila mea sta si bine acolo. Deci vrem sa probam din toate marcile de meitaiuri :) Aici
28 March 2011
Lucrurile mai importante
Sunt mama si deci contactul meu cu lumea se invarte statutului meu, adica vad multe mamici, bunici si multi copilasi in cea mai mare parte a timpului. Si citesc tot despre asta, despre copii, bebelusi si adolescenti. Si ma rog, tot pentru asta, pentru ca Dumnezeu sa ma ghideze sa pot fi o mama buna, pentru a putea diferentia intre trendurile vremii si lucrurile cu adevarat importante. Sa triez informatiile pe care le citesc si le aud, sa stiu care sunt folositoare si care nu, sa fac o ierarhie a celor mai importante lucruri in viata unui copil, care va fi adolescent si apoi adult. Sa fie sanatos, si nu doar fizic.
Este uneori sufocant sa vezi cat de mult interes exista pentru pomparea copilului cu informatii si skill-uri. Micutul trebuie sa vorbeasca devreme, sa faca lucruri "inteligente", sa fie mereu un subiect de lauda. Nu e gresit sa stimulezi inteligenta copilului, dar cazi repede in disperarea de a face din copilul tau un robotel genial. Stiu, si eu m-am emotionat de "jucariile inteligente", m-am bucurat cand copila mea a facut un act "destept", e intr-adevar un motiv de orgoliu.
Am auzit de curand ca fetita unei vetete stie sa vorbeasca romana si engleza la 3 ani. In loc de wow m-am intristat. Mentionez ca nu provine din parinti bilingvi, si nici nu traiesc in alta tara decat Romania. Bietul copil!
Suntem bombardati sa "desteptam" copiii! Ce nebunie, ce disperare! Ei oricum sunt inteligenti!
Cel mai trist e ca multi se opresc aici.
Mai exista unii, mai putini, care trec la cel de-al doilea nivel, si se intereseaza si de partea afectiva a bebelusului si a copilului. Bebe nu plange doar ca vrea mancare, mai are si alte nevoi, apoi in dezvoltarea lui mai trebuie avut grija sa nu se frustreze, nu numai sa se comporte manierat, si tot asa.
Taramul asta l-am descoperit si eu de cand am inceput cercetarile despre bebelusi si cel mai frumos mi se pare ca il ilustreaza Attachment Parenting-ul. Cat copilul e mic, de cateva luni, e mai simplu sa te gandesti si la afect (ca ai tot citit una alta), apoi cand e mai mare, pe la cativa anisori, enervat fiind de multe contexte si de modul cum se comporta, unii parinti tind sa uite ca ei mai au nevoie si de afectiunea aia de la inceput, oferita in mod inconditional, si nu ca santaj. (sper sa imi amintesc mereu de asta!)
Inca o alta parte din parinti/adulti se opresc aici, multumiti fiind ca au facut mai mult decat majoritatea parintilor, ca au trecut de nivelul inteligenta si au ajuns la nivelul emotie.
Dar mai exista un nivel, acel al invataturii spirituale. Mai putini ajung aici. Si chiar si unii din acei putini cred ca educatia spirituala inseamna sa ii duca pe copii la biserica, sa ii impartaseasca si cam atat. Dar educatia spirituala nu inseamna doar asta, de fapt cei ce se rezuma la asa ceva nu fac decat sa implineasca niste obiceiuri, nimic mai mult. Unii parinti scot copiii duminica la o praitura, altii ii scot la o gura de vin sfintit (desi cei din urma tot au mai mult de castigat).
Educatia spirituala... pai nu stiu cum trebuie facuta. Dar trebuie, si inca de cand copilul este sugar. Imi aminesc de nebunia cu Efectul Mozart, cand copilasii se linisteau cand ascultau anumite piese clasice, dar cum de nu a existat si vreun efect bizantin, sau alt gen de muzica crestina, pusa copilului pentru a vedea daca se linisteste sau nu?
Cand era in burtica mea, copila mea se linistea si "adormea" cand ii spuneam Tatal Nostru cu voce tare si o mangaiam, alternativ, in spaniola si in romana, tatal ei si cu mine. Se mai linistea cand puneam predicile unui parinte drag noua, cu o voce extrem de blanda (padre Fortea)
Intr-un alt documentar, Memoria Celulelor (vazut gratis pe google videos) am ramas uimita cum s-a demonstrat si stiintific, la nivel genetic, cum corpul retine orice ii zici, de mici copii apasam pe butonul Record fara sa ii mai punem Pauza.
Ceea ce nu vedem ne e greu sa credem ca exista. Dar si undele sonore exista, si nu le vedem, si nimeni nu se indoieste de ele. Corpul il vedem, e materie, dar avem si spirit, nu il vedem, dar e flamand, daca il lasam nehranit.
Cum spuneam, educatia spirituala este atat de importanta si totusi atat de ignorata, si apoi de ne miram de ce suntem "bolnavi". E ca si cum mananci numai un fel de mancare si te uimesti sa vezi ca ai lipsa de anumite vitamine.
Ce lume ridicola! Facem tot posibilul sa indopam mintea copilului, la 3 ani sa stie astronomie! Ne concentram atat de mult asupra intelectului. Pentru ca asta vedem imediat, e materia, e copilu care zice imediat Hello, Bonjour, Hola la numai cativa ani. Ne creste inima in noi. Ne mai ingrijim un pic si de suflet, mai aruncam cu o imbratisare, un Te iubesc si cam atat. Acum suntem cu adevarat parinti perfecti, ne gandim noi. Si spiritul? Spiritual cui il lasam? Are si el nevoie de hrana, de hrana spirituala, de vocea lui Dumnezeu, de cuvantul Lui, de darurile lui.
Piramida asta e exact invers, nu inteligenta ar trebui sa fie pe primul plan, ci spiritul, sufletul si apoi mintea.
Daca intrebi orice parinte cum ar vrea sa fie copilul sau: inteligent peste masura sau fericit, cu siguranta ca fericirea ar fi raspunsul. Or, fericirea nu vine decat de la Dumnezeu, de aceea trebuie sa cultivam de mici spiritul.
Suntem obsedati de IQ (coeficientul de inteligenta), ne intereseaza EQ (coeficientul de inteligenta emotionala) dar uitam de SQ (coeficientul de inteligenta spirituala). Nu ne ramane decat sa rasturnam piramida! Zice doar, cautati Imparatia Domnului si toate celelalte vi se vor da! (la diateza pasiva partea a doua).
Edit: denumirea de SQ am vazut ca e folosita de o miscare budista, careia nu ii sunt adepta, insa imi place termenul si cred ca poate fi folosit atat de bine si in crestinism.
Este uneori sufocant sa vezi cat de mult interes exista pentru pomparea copilului cu informatii si skill-uri. Micutul trebuie sa vorbeasca devreme, sa faca lucruri "inteligente", sa fie mereu un subiect de lauda. Nu e gresit sa stimulezi inteligenta copilului, dar cazi repede in disperarea de a face din copilul tau un robotel genial. Stiu, si eu m-am emotionat de "jucariile inteligente", m-am bucurat cand copila mea a facut un act "destept", e intr-adevar un motiv de orgoliu.
Am auzit de curand ca fetita unei vetete stie sa vorbeasca romana si engleza la 3 ani. In loc de wow m-am intristat. Mentionez ca nu provine din parinti bilingvi, si nici nu traiesc in alta tara decat Romania. Bietul copil!
Suntem bombardati sa "desteptam" copiii! Ce nebunie, ce disperare! Ei oricum sunt inteligenti!
Cel mai trist e ca multi se opresc aici.
Mai exista unii, mai putini, care trec la cel de-al doilea nivel, si se intereseaza si de partea afectiva a bebelusului si a copilului. Bebe nu plange doar ca vrea mancare, mai are si alte nevoi, apoi in dezvoltarea lui mai trebuie avut grija sa nu se frustreze, nu numai sa se comporte manierat, si tot asa.
Taramul asta l-am descoperit si eu de cand am inceput cercetarile despre bebelusi si cel mai frumos mi se pare ca il ilustreaza Attachment Parenting-ul. Cat copilul e mic, de cateva luni, e mai simplu sa te gandesti si la afect (ca ai tot citit una alta), apoi cand e mai mare, pe la cativa anisori, enervat fiind de multe contexte si de modul cum se comporta, unii parinti tind sa uite ca ei mai au nevoie si de afectiunea aia de la inceput, oferita in mod inconditional, si nu ca santaj. (sper sa imi amintesc mereu de asta!)
Inca o alta parte din parinti/adulti se opresc aici, multumiti fiind ca au facut mai mult decat majoritatea parintilor, ca au trecut de nivelul inteligenta si au ajuns la nivelul emotie.
Dar mai exista un nivel, acel al invataturii spirituale. Mai putini ajung aici. Si chiar si unii din acei putini cred ca educatia spirituala inseamna sa ii duca pe copii la biserica, sa ii impartaseasca si cam atat. Dar educatia spirituala nu inseamna doar asta, de fapt cei ce se rezuma la asa ceva nu fac decat sa implineasca niste obiceiuri, nimic mai mult. Unii parinti scot copiii duminica la o praitura, altii ii scot la o gura de vin sfintit (desi cei din urma tot au mai mult de castigat).
Educatia spirituala... pai nu stiu cum trebuie facuta. Dar trebuie, si inca de cand copilul este sugar. Imi aminesc de nebunia cu Efectul Mozart, cand copilasii se linisteau cand ascultau anumite piese clasice, dar cum de nu a existat si vreun efect bizantin, sau alt gen de muzica crestina, pusa copilului pentru a vedea daca se linisteste sau nu?
Cand era in burtica mea, copila mea se linistea si "adormea" cand ii spuneam Tatal Nostru cu voce tare si o mangaiam, alternativ, in spaniola si in romana, tatal ei si cu mine. Se mai linistea cand puneam predicile unui parinte drag noua, cu o voce extrem de blanda (padre Fortea)
Intr-un alt documentar, Memoria Celulelor (vazut gratis pe google videos) am ramas uimita cum s-a demonstrat si stiintific, la nivel genetic, cum corpul retine orice ii zici, de mici copii apasam pe butonul Record fara sa ii mai punem Pauza.
Ceea ce nu vedem ne e greu sa credem ca exista. Dar si undele sonore exista, si nu le vedem, si nimeni nu se indoieste de ele. Corpul il vedem, e materie, dar avem si spirit, nu il vedem, dar e flamand, daca il lasam nehranit.
Cum spuneam, educatia spirituala este atat de importanta si totusi atat de ignorata, si apoi de ne miram de ce suntem "bolnavi". E ca si cum mananci numai un fel de mancare si te uimesti sa vezi ca ai lipsa de anumite vitamine.
Ce lume ridicola! Facem tot posibilul sa indopam mintea copilului, la 3 ani sa stie astronomie! Ne concentram atat de mult asupra intelectului. Pentru ca asta vedem imediat, e materia, e copilu care zice imediat Hello, Bonjour, Hola la numai cativa ani. Ne creste inima in noi. Ne mai ingrijim un pic si de suflet, mai aruncam cu o imbratisare, un Te iubesc si cam atat. Acum suntem cu adevarat parinti perfecti, ne gandim noi. Si spiritul? Spiritual cui il lasam? Are si el nevoie de hrana, de hrana spirituala, de vocea lui Dumnezeu, de cuvantul Lui, de darurile lui.
Piramida asta e exact invers, nu inteligenta ar trebui sa fie pe primul plan, ci spiritul, sufletul si apoi mintea.
Daca intrebi orice parinte cum ar vrea sa fie copilul sau: inteligent peste masura sau fericit, cu siguranta ca fericirea ar fi raspunsul. Or, fericirea nu vine decat de la Dumnezeu, de aceea trebuie sa cultivam de mici spiritul.
Suntem obsedati de IQ (coeficientul de inteligenta), ne intereseaza EQ (coeficientul de inteligenta emotionala) dar uitam de SQ (coeficientul de inteligenta spirituala). Nu ne ramane decat sa rasturnam piramida! Zice doar, cautati Imparatia Domnului si toate celelalte vi se vor da! (la diateza pasiva partea a doua).
Edit: denumirea de SQ am vazut ca e folosita de o miscare budista, careia nu ii sunt adepta, insa imi place termenul si cred ca poate fi folosit atat de bine si in crestinism.
Relativ sau absolut
Am intalnit anumiti oameni care gandesc asa: "eu nu cred in existenta lui Dumnezeu, deci el nu exista". E un scut oarecum logic, dar cam subred, de carton. Daca negi ceva nu inseamna ca nu exista, ci ca nu vrei tu ca acel ceva sa existe. Cum ca ne bagam capul in nisip ca strutul (un fel de a spune) si cu asta suntem fericiti.
De fapt Dumnezeu nu are nevoie sa debatem noi, nici sa recunoastem ca exista sau nu. El de fapt nu are nici o nevoie. Noi insa avem. Multe nevoi si cam imense.
Un lucru e sigur: ignoranta nu salveaza. Nici negarea situatiilor, la asta avem doctorat. Asa ca mai bine am fi cercetasi destepti si macar din egoism sa incercam sa cautam Adevarul, si cu mintea si cu sufletul, caci suntem de ambele, si atunci Dumnezeu ni se va revela in chip placut si adevarat.
De fapt Dumnezeu nu are nevoie sa debatem noi, nici sa recunoastem ca exista sau nu. El de fapt nu are nici o nevoie. Noi insa avem. Multe nevoi si cam imense.
Un lucru e sigur: ignoranta nu salveaza. Nici negarea situatiilor, la asta avem doctorat. Asa ca mai bine am fi cercetasi destepti si macar din egoism sa incercam sa cautam Adevarul, si cu mintea si cu sufletul, caci suntem de ambele, si atunci Dumnezeu ni se va revela in chip placut si adevarat.
Despre destin
Este imposibil sa nu fi auzit in viata expresii gen "asta mi-e destinul", "trebuie sa-ti urmezi destinul, mi-e dat" sau "nu poti schimba destinul".
Pana la o oarecare varsta nici nu stii daca exista sau nu acea soarta de care vorbeste toata lumea, si la orele de literatura comentezi despre "destinul implacabil", deci ideea e pe acolo: ala ti-e dat si punct, tu nu prea poti face nimic, cel putin nu poti schimba situatiile decisive din viata ta. "Asta mi-e soarta!"
Ei bine, adevarul nu e chiar asta, nu e nici total contrar. Este un adevar distorsionat.
Noi, cand suntem creati de Dumnezeu si oferiti in dar mamelor noastre, de bebelusi, de pe atunci, avem un "destin". Insa nicidecum tot ceea ce o sa fac eu in viata e supus destinului, deci nu am avut alternativa. Nu. Noi suntem liberi, ingrozitor de liber, si noi alegem daca ne urmam acel "destin" sau nu.
Ca sa explic din punct de vedere crestin, situatia e cam asa: exista voia mea (a ta) si voia lui Dumnezeu. Noi am tradus voia lui Dumnezeu prin cuvantul destin. Dar am deviat putin. Nu tot ce ni se intampla in viata, cu bune si rele inseamna voia lui Dumnezeu. Aia e altceva, e suma deciziilor noastre, fara a avea vreo legatura cu ce voia Dumnezeu pentru noi.
Dumnezeu ne stabileste clar un drum, asta e linia ta. Acum depinde de noi si numai de noi daca o urmam sau nu. De cele mai multe ori ne deviem de la ea. Din pacate, uneori chiar mult, foarte mult, dar Dumnezeu iti ofera sanse sa deschizi ochii si sa vezi iarasi linia aia dreapta, facuta de el. Tot de noi si numai de noi depinde daca noi luam decizia de a o calca sau alegem iarasi alte cai, mai apropiate sau mai departate de linia aceea dreapta.
Si zic linia dreapta pentru ca Dumnezeu are pentru fiecare din noi un drum perfect, fericit, dar daca noi nu ne tinem de el si luam mereu decizii dupa discernamant pur uman, e firesc sa mergem pe linii frante si ocolite.
Marea alinare e ca Hristos asteapta mereu la usa, candva poate ii deschidem. :)
Pana la o oarecare varsta nici nu stii daca exista sau nu acea soarta de care vorbeste toata lumea, si la orele de literatura comentezi despre "destinul implacabil", deci ideea e pe acolo: ala ti-e dat si punct, tu nu prea poti face nimic, cel putin nu poti schimba situatiile decisive din viata ta. "Asta mi-e soarta!"
Ei bine, adevarul nu e chiar asta, nu e nici total contrar. Este un adevar distorsionat.
Noi, cand suntem creati de Dumnezeu si oferiti in dar mamelor noastre, de bebelusi, de pe atunci, avem un "destin". Insa nicidecum tot ceea ce o sa fac eu in viata e supus destinului, deci nu am avut alternativa. Nu. Noi suntem liberi, ingrozitor de liber, si noi alegem daca ne urmam acel "destin" sau nu.
Ca sa explic din punct de vedere crestin, situatia e cam asa: exista voia mea (a ta) si voia lui Dumnezeu. Noi am tradus voia lui Dumnezeu prin cuvantul destin. Dar am deviat putin. Nu tot ce ni se intampla in viata, cu bune si rele inseamna voia lui Dumnezeu. Aia e altceva, e suma deciziilor noastre, fara a avea vreo legatura cu ce voia Dumnezeu pentru noi.
Dumnezeu ne stabileste clar un drum, asta e linia ta. Acum depinde de noi si numai de noi daca o urmam sau nu. De cele mai multe ori ne deviem de la ea. Din pacate, uneori chiar mult, foarte mult, dar Dumnezeu iti ofera sanse sa deschizi ochii si sa vezi iarasi linia aia dreapta, facuta de el. Tot de noi si numai de noi depinde daca noi luam decizia de a o calca sau alegem iarasi alte cai, mai apropiate sau mai departate de linia aceea dreapta.
Si zic linia dreapta pentru ca Dumnezeu are pentru fiecare din noi un drum perfect, fericit, dar daca noi nu ne tinem de el si luam mereu decizii dupa discernamant pur uman, e firesc sa mergem pe linii frante si ocolite.
Marea alinare e ca Hristos asteapta mereu la usa, candva poate ii deschidem. :)
12 March 2011
Despre lumile in care traim
Nota: Scrierile de acest gen imi sunt oarecum dificil de postat, caci de fiecare data ma gandesc la cate un cunoscut si incerc sa nu ofensez, sau sa fac vreo aluzie care ar putea supara. Sau sa ma judece gresit ca am ales o cale doar ca sa imi afund "suferinta" sau sau sau o gramada de sau. Asa ca zic o data pentru totdeauna, nu fac aluzii, nu ma gandesc la nimeni in particular si nu vreau sa ofensez in nici un chip. Imi imprim si in acest loc ceea ce de ceva vreme scriu, simt si traiesc. De altfel, ma gandesc inca daca mai las blogul asta public sau nu, nu astept rugaminti, nu sunt mironosita, voi decide, dar nu singura.
Bun, sunt o persoana schimbata. Nu doar altfel, insa am o noua viata. Sau mai degraba am inceput o noua viata, am gasit cateva puzzle-uri dintr-un peisaj nou, perfect si ceea ce descopar ma face sa traiesc noua mea viata. Nu, nu m-am afundat in asta din cauza "suferintei" ci tocmai faptul ca am decis sa caut prima piesa din puzzle si mi-a fost data, m-a facut sa deschid ochii si sa vad ceea ce traiam , este exact ceea ce mi-a dat putere sa pun capat unui lucru incorect. Nu urat, ci doar incorect.
Am aflat mult si am trait pe masura si inca sunt la inceput. La inceputul vietii mele in care am decis sa il caut si sa il gasesc pe Dumnezeu. Sau poate El m-a cautat, bine ca acu am deschis usa, in sfarsit.
Nu despre drumul meu o sa zic acum, ci despre o realitate. O realitate pe care daca vrem o luam in seama, daca nu, nu. Dara daca nu o luam in seama, ea nu se schimba cu nimic, ci noi ramanem mai prosti.
Suntem disperati sa judecam totul numai dupa ceea ce vedem, auzim sau mirosim, totul se reduce la palpabil. Daca nu gasim sensul in lumea aceasta decidem pur si simplu ca nu exista. Am bagat capul in nisip, ca strutul. Si traim "fericiti" mai departe.
Noi de fapt nu traim intr-o singura lume, ci in doua: in lumea materiala si in lumea spirituala. Adevarul nu e doar ceea ce vedem in lumea materiala, ci si, sau mai ales, certitudinile pe care le avem in lumea spirituala. Cand privesti Adevarul in totalitatea lui iti dai seama cat de redus ai trait pana acum, cum, doar ca nu ai deschis fereastra larg si ai vazut numai blocul din fata ai crezut ca asta e viata. Unii din noi, desi stiu, din auzite, caci nu din convingere proprie, ca mai exista si altceva dincolo de.... prefera totusi sa se cufunde in grijile si lucrurile pe care le vad, aud, miros, in loc sa se bucure de altceva.
Lucrurile din lumea spirituala sunt perfecte, exista deja, au fost deja implinite, de Hristos, tot ce trebuie e sa le "tragem" in lumea noastra. Si daca nu se manifesta in fata ochilor nostri azi sau maine, nu inseamna ca Dumnezeu nu avea telefonul la el cand am cerut (depinde ce) si ca trebuie sa ii mai spunem inca si inca o data, cu zeci de rugi pe aceeasi tema. El deja le-a facut, instant, poate chiar inainte ca tu sa I le ceri, ele sunt deja in lumea spirituala. Sa le vezi manifestandu-se e firesc si normal, dar bucuria ta ar trebui sa fie aceeasi cand le vezi, ca atunci cand stii ca Dumnezeu a implinit ceea ce tu i-ai cerut, a implinit, numai ca intr-o alta lume, pe care tu nu o vezi cu ochii, doar cu sufletul. E ceea ce se cheama credinta.
Frumos, dar nu doar atat. Sunt, chiar sunt oameni care traiesc asa. Si oricine o poate face, e vorba doar de o decizie. Decizia de a crede.
Uh, e chiar greu de expus ceea ce simti sau gandesti, mult mai greu decat mi-as fi imaginat. Cand o fac altii si tu doar citesti sau asculti pare chiar la indemana oricui.
Sau poate e de la un pahar de vin :D, deci, nu m-am calugarit:)
God bless!
Bun, sunt o persoana schimbata. Nu doar altfel, insa am o noua viata. Sau mai degraba am inceput o noua viata, am gasit cateva puzzle-uri dintr-un peisaj nou, perfect si ceea ce descopar ma face sa traiesc noua mea viata. Nu, nu m-am afundat in asta din cauza "suferintei" ci tocmai faptul ca am decis sa caut prima piesa din puzzle si mi-a fost data, m-a facut sa deschid ochii si sa vad ceea ce traiam , este exact ceea ce mi-a dat putere sa pun capat unui lucru incorect. Nu urat, ci doar incorect.
Am aflat mult si am trait pe masura si inca sunt la inceput. La inceputul vietii mele in care am decis sa il caut si sa il gasesc pe Dumnezeu. Sau poate El m-a cautat, bine ca acu am deschis usa, in sfarsit.
Nu despre drumul meu o sa zic acum, ci despre o realitate. O realitate pe care daca vrem o luam in seama, daca nu, nu. Dara daca nu o luam in seama, ea nu se schimba cu nimic, ci noi ramanem mai prosti.
Suntem disperati sa judecam totul numai dupa ceea ce vedem, auzim sau mirosim, totul se reduce la palpabil. Daca nu gasim sensul in lumea aceasta decidem pur si simplu ca nu exista. Am bagat capul in nisip, ca strutul. Si traim "fericiti" mai departe.
Noi de fapt nu traim intr-o singura lume, ci in doua: in lumea materiala si in lumea spirituala. Adevarul nu e doar ceea ce vedem in lumea materiala, ci si, sau mai ales, certitudinile pe care le avem in lumea spirituala. Cand privesti Adevarul in totalitatea lui iti dai seama cat de redus ai trait pana acum, cum, doar ca nu ai deschis fereastra larg si ai vazut numai blocul din fata ai crezut ca asta e viata. Unii din noi, desi stiu, din auzite, caci nu din convingere proprie, ca mai exista si altceva dincolo de.... prefera totusi sa se cufunde in grijile si lucrurile pe care le vad, aud, miros, in loc sa se bucure de altceva.
Lucrurile din lumea spirituala sunt perfecte, exista deja, au fost deja implinite, de Hristos, tot ce trebuie e sa le "tragem" in lumea noastra. Si daca nu se manifesta in fata ochilor nostri azi sau maine, nu inseamna ca Dumnezeu nu avea telefonul la el cand am cerut (depinde ce) si ca trebuie sa ii mai spunem inca si inca o data, cu zeci de rugi pe aceeasi tema. El deja le-a facut, instant, poate chiar inainte ca tu sa I le ceri, ele sunt deja in lumea spirituala. Sa le vezi manifestandu-se e firesc si normal, dar bucuria ta ar trebui sa fie aceeasi cand le vezi, ca atunci cand stii ca Dumnezeu a implinit ceea ce tu i-ai cerut, a implinit, numai ca intr-o alta lume, pe care tu nu o vezi cu ochii, doar cu sufletul. E ceea ce se cheama credinta.
Frumos, dar nu doar atat. Sunt, chiar sunt oameni care traiesc asa. Si oricine o poate face, e vorba doar de o decizie. Decizia de a crede.
Uh, e chiar greu de expus ceea ce simti sau gandesti, mult mai greu decat mi-as fi imaginat. Cand o fac altii si tu doar citesti sau asculti pare chiar la indemana oricui.
Sau poate e de la un pahar de vin :D, deci, nu m-am calugarit:)
God bless!
BLW dupa 1 an
Pentru ca deja mai toti copiii dupa un an incep cu BLW nu mai are rost sa povestesc despre acest subiect.
Un singur lucru de remarcat totusi: cred ca datorita acestei metode, de pe la un an si poate o luna, Daris a inceput sa manuiasca foarte bine lingura si fucrculita (cutit nu i-am dat :P). In cateva luni manca aproape perfect ciorbe, supe cu lingura, fara sa verse nimic. trecerea a fost naturala, a vrut la un moment dat furculita mea, a folosit-o un pic, apoi i-am dat una mai micuta si de atunci numai cu "uneletele" mananca, desi unceori ar fi chiar mai convenabil de luat cu mana. Dar gata, nu mai da inapoi la omul din Neanderthal :)
Uneori se mai diversifica cu coliva, cu cate o dusca de sare din solnita, sau niste mujdei de usturoi, dar astea sunt accidentele :)
Un singur lucru de remarcat totusi: cred ca datorita acestei metode, de pe la un an si poate o luna, Daris a inceput sa manuiasca foarte bine lingura si fucrculita (cutit nu i-am dat :P). In cateva luni manca aproape perfect ciorbe, supe cu lingura, fara sa verse nimic. trecerea a fost naturala, a vrut la un moment dat furculita mea, a folosit-o un pic, apoi i-am dat una mai micuta si de atunci numai cu "uneletele" mananca, desi unceori ar fi chiar mai convenabil de luat cu mana. Dar gata, nu mai da inapoi la omul din Neanderthal :)
Uneori se mai diversifica cu coliva, cu cate o dusca de sare din solnita, sau niste mujdei de usturoi, dar astea sunt accidentele :)
16 February 2011
Magyarinda SSC
Pana in iarna asta nu am avut probleme cu purtatoarele, acum insa, pe frig mare, cu geci groase si incomode, cu Dari care se oftica de la atata hainaraie si eu care ma oftic si mai tare... deja nu mai stiu ce sa mai port. Mei taiul a fost solutia cea mai buna, dintre tot ce am, dar tot nu imi e pe plac 100%. Nu stiu ce as face intr-o tara friguroasa, chiar nu as avea chef, cel putin nu acum, cu copil mic dupa mine.
Am vrut un Manduca, dar nu am achizitionat si acum am sansa sa probez alt SSC, Magyarinda.
Sper sa imi placa, am un bun feeling, plus ca toate astea cu catarame is preferatele mele.
Am gasit oferta pe blog la Reka, cine mai vrea se poate baga la purtare!
Abia astept!
19 January 2011
Cuvinte
mama - eu, Andre si mama, toate 3
baba era mama mai demult, acum nu mai e
and era andre dar iar nu mai e.
Azi: bibi - pipi
papa uuu - papagalul
Si cand ii zic papagal... isi duce mana la gura si face pup (de la pup, pa), adika prima parte din papa-gal a asociat-o cu la revedere! :)
baba era mama mai demult, acum nu mai e
and era andre dar iar nu mai e.
Azi: bibi - pipi
papa uuu - papagalul
Si cand ii zic papagal... isi duce mana la gura si face pup (de la pup, pa), adika prima parte din papa-gal a asociat-o cu la revedere! :)
05 January 2011
Prima lectie
Tre' sa trec in revista asa, sumar macar cam ce-a mai facut copila mea de juma de an incoace, o sa fac si asta.
Darisia mea nu le vorbeste prea mult inca, dar asculta! Incepe cu ce-i mai greu, dar si mai bun.
Ar trebui sa invat(am) de la ea :X
Darisia mea nu le vorbeste prea mult inca, dar asculta! Incepe cu ce-i mai greu, dar si mai bun.
Ar trebui sa invat(am) de la ea :X
Happy New Year!
La Multi Ani 2011!
sau Happy New Year, asa cum ne-a zis preotul la nunta, in luna iulie, atata stia si el pi englezeste, si credea ca merge ca un La Multi Ani, =)) gestul conteaza.
Anul asta o sa fie unul bun, este unul bun.
(nici nu mai stiam cum sa fac o postare noua, fiu!)
sau Happy New Year, asa cum ne-a zis preotul la nunta, in luna iulie, atata stia si el pi englezeste, si credea ca merge ca un La Multi Ani, =)) gestul conteaza.
Anul asta o sa fie unul bun, este unul bun.
(nici nu mai stiam cum sa fac o postare noua, fiu!)
Subscribe to:
Posts (Atom)