Am citit pe blogul lui Rox, Mami, alapteaza-ma! , un articol interesant, dar cu un final revelator. Zicea cam asa... cat tre' sa dureze alaptarea, in concluzie de la 2 la max 7 ani, si cel mai frumos: "Un alt aspect important pentru copilul alăptat peste 2 ani este că acesta are capacitatea să menţină ataşamentul lui emoţional către o persoană, mai degrabă, decât să fie nevoit să treacă la un obiect neînsufleţit, cum ar fi un ursuleţ de pluş sau pătură. Cred că aceasta stabileşte o viaţă orientată către oameni decât către materialism şi cred că este un lucru bun."
Iata de unde incepem orientarea catre lucruri in loc de fiinte, de la sanul mamei, sau mai bine zis de la lipsa lui. Atat de trist! Invatam imediat copilul sa adoarma cu "jucaria preferata" si daca o face, wow, ce copil bun avem, dar daca vrea sa doarma cu "persoana preferata", atunci incep comentariile: "numa dupa fusta masii sta!", vai ce rusine, prefera un om in locul unui obiect... trist, trist, trist.
Probabil ca simt toate acestea si aveam nevoie sa citesc asa ceva, Am fost un copil "cocolosit", o trageam pe mama de fusta sa nu se duca la scoala, voiam sa ma adoarma, sa o simt in somn, nu stateam nici la bunici fara ea, imi era dor de ea cand nu era cu mine, uneori plangeam imaginandu-mi ca as ramane fara ea. Norocul meu e ca am primit toate acestea din partea ei, dar bineinteles ca nu am scapat de etichetele multora care ma faceau sa ma simt "vinovata" de tot acest comportament atat de deviant.
Dar cum oare poate un pitic convinge o lume intreaga ca el e bine si restul is orientati gresit? Ajunge el sa creada ca e ceva nasol cu el, fireste. Si acel ceva gresit se cheama DRAGOSTE, dragoste de om, de fiinta si nu de obiecte. Nu asta ne-a zis Dumnezeu, iubiti-va unii pe altii? Sau iubiti ursuletii de plus, folositi-i in loc de parinti? Suntem oare atat de departe de Dumnezeu? Da, mult prea departe pentru a argumenta de ce suntem o societate gresita din radacini.
Articolul despre care vorbeam: http://www.kathydettwyler.org/detwean.html
1 comment:
remarc cu tristete o tendinta: aceea de a facevinainte de nastere tot posibilul ca micutului sa-i fie bine, sa fie sanatos, sa se dezvolte optim.
copilul se naste, apoi se tinde spre a ”scapa de el” -- in camera lui, patutul lui, un leagan, lapte praf ca prea mult sta la san, doica, pentru ca mami ”trebuie” sa lucreze, tv ca sa o lase sa respire.
Ciudat, dar pare oarecum inradacinat in traditii.
Post a Comment