Alaptatul e o intreaga incursiune, e ca in romanele alea de scoala, unde exista faza de initiere, momente care trebuie trecute tocmai pentru a invata si terminand cu faza de maturitate, voilá!
Eu simt ca in sfarsit am ajuns la maturitate - nu la capatul drumului insa. Suntem pe culmea aia de sus a curbei si acolo sper sa stam mult si bine, pana hotaram amandoua sa descrstem curba, sper sa fie asa lung si lent.
Am inceput stresant, cine nu? Pentru ca era prima oara, pentru ca aveam capu' toba de informatii dar nu stiam de fapt in ce unghi sa tin mana, bratul, n-aveam niciodata compasul la mine si mi se parea ca fac totul aiurea. Nu intelegeam de ce nu iese mai nimic la pompa, de ce statea Daris non stop agatata de mine, etc etc.. adika stiam ca asa e normal dar cand esti in miezul problemei parca partea aia cu relaxeaza-te, totul e bine nu aplica.
Dar nu m-am lasat nici o clipa. Laptele praf nu era o alternativa pentru mine, stiam ca nu exista fraza... nu se satura copilul! Poate exista de fapt si as fi ajuns sa las copila flamanda, bine ca nu a fost cazul.
Vreo 2-3 luni, nici nu mai stiu cat, am stat ca in Etiopia, la bustul gol, bine ca era la fel de cald ca in Africa si a fost ok. Ma intreb ce faceam daca s-ar fi nascut Daris intr-o luna de iarna... am mai povestit despre asta.
Noutatea vine cu un succes - pana la cele aproape 6 luni a fost exclusiv alaptata, si cel mai important, totul e atat de bine acum. Mananca la 3-4 ore, nu apuca sa planga de foame, pentru ca nu o las sa ajunga pana acolo, si ceea ce nu credeam sa vad ochilor: mananca in 10 minute! Oh, da, asa de repede.
Un nou obicei: o pun pe perna de alaptat (nush ce o sa fac cand nu mai incape) se uita la mine si nu numai ca deschide ciocul de colibri ca la inceput, ci trage cu mana biberonul meu si-l duce la gura. Asa ca eu nu tre' sa mai fac miscarea. In pat la fel - o pun pe spate, ea face miscarea pe-oparte (de altfel rotatia completa cu moaca la cearsaf nu e preferata ei deloc, deh, doar nu primeste nimic de-acolo, si ma mai intreb de ce nu roll-over - daca n-are nici un scop?!) si intinde mainile sa apuce tzitzi. Abia astept sa ajungem la faza sa ia ea cu totul tzitzi si sa traga ca din biberon. Ah, da, asta imi pare oarecum rau ca nu vrea deloc din bibe... voiam si io o poza unde poa' sa tina ea sticluta in maini... pe vremea cand voia din sticla era prea mica ca sa apuce.
A mai fost perioada cu - mancat bine pe timp de zi dar noaptea cum ca nu apuca bine. Inca mai face asa uneori, nush de ce, e pozitia culcata in pat aiurea, cel putin pentru mine, pentru altele e perfect. Ori o pun prea jos, ori prea sus, ori io ma indoi de spate si ma trezesc cu mameloanele in forma de streasina si rosii. Teoretic nu e nimic gresit, caci deschide gura larg, apuca mult, eu ii verific sa aiba mereu buza rasfranta, deci totul ok. Acum, desi apuca la fel nu am mai experimentat acea sensibilitate si sincer, sper sa nu mai vina vreodata.
Eu simt ca in sfarsit am ajuns la maturitate - nu la capatul drumului insa. Suntem pe culmea aia de sus a curbei si acolo sper sa stam mult si bine, pana hotaram amandoua sa descrstem curba, sper sa fie asa lung si lent.
Am inceput stresant, cine nu? Pentru ca era prima oara, pentru ca aveam capu' toba de informatii dar nu stiam de fapt in ce unghi sa tin mana, bratul, n-aveam niciodata compasul la mine si mi se parea ca fac totul aiurea. Nu intelegeam de ce nu iese mai nimic la pompa, de ce statea Daris non stop agatata de mine, etc etc.. adika stiam ca asa e normal dar cand esti in miezul problemei parca partea aia cu relaxeaza-te, totul e bine nu aplica.
Dar nu m-am lasat nici o clipa. Laptele praf nu era o alternativa pentru mine, stiam ca nu exista fraza... nu se satura copilul! Poate exista de fapt si as fi ajuns sa las copila flamanda, bine ca nu a fost cazul.
Vreo 2-3 luni, nici nu mai stiu cat, am stat ca in Etiopia, la bustul gol, bine ca era la fel de cald ca in Africa si a fost ok. Ma intreb ce faceam daca s-ar fi nascut Daris intr-o luna de iarna... am mai povestit despre asta.
Noutatea vine cu un succes - pana la cele aproape 6 luni a fost exclusiv alaptata, si cel mai important, totul e atat de bine acum. Mananca la 3-4 ore, nu apuca sa planga de foame, pentru ca nu o las sa ajunga pana acolo, si ceea ce nu credeam sa vad ochilor: mananca in 10 minute! Oh, da, asa de repede.
Un nou obicei: o pun pe perna de alaptat (nush ce o sa fac cand nu mai incape) se uita la mine si nu numai ca deschide ciocul de colibri ca la inceput, ci trage cu mana biberonul meu si-l duce la gura. Asa ca eu nu tre' sa mai fac miscarea. In pat la fel - o pun pe spate, ea face miscarea pe-oparte (de altfel rotatia completa cu moaca la cearsaf nu e preferata ei deloc, deh, doar nu primeste nimic de-acolo, si ma mai intreb de ce nu roll-over - daca n-are nici un scop?!) si intinde mainile sa apuce tzitzi. Abia astept sa ajungem la faza sa ia ea cu totul tzitzi si sa traga ca din biberon. Ah, da, asta imi pare oarecum rau ca nu vrea deloc din bibe... voiam si io o poza unde poa' sa tina ea sticluta in maini... pe vremea cand voia din sticla era prea mica ca sa apuce.
A mai fost perioada cu - mancat bine pe timp de zi dar noaptea cum ca nu apuca bine. Inca mai face asa uneori, nush de ce, e pozitia culcata in pat aiurea, cel putin pentru mine, pentru altele e perfect. Ori o pun prea jos, ori prea sus, ori io ma indoi de spate si ma trezesc cu mameloanele in forma de streasina si rosii. Teoretic nu e nimic gresit, caci deschide gura larg, apuca mult, eu ii verific sa aiba mereu buza rasfranta, deci totul ok. Acum, desi apuca la fel nu am mai experimentat acea sensibilitate si sincer, sper sa nu mai vina vreodata.
No comments:
Post a Comment