Noooot! (cum are zice Luis)
In luna a sasea am decis eu ca ar fi mai bine sa nasc normal, desi pana atunci eram in debate cu mine insami. Insa voiam o nastere cat mai putin traumatizanta, cine nu? Adica indiferent de cum ar fi fost, eu sa receptez totul ca pe ceva extraordinar si mai ales netraumatizant.
Bun. Cand am plecat la spital (cu dilatatie 8) aveam un scop: sa imi puna epidurala! Nu ma gandeam ca vine bebe ca oare cum o sa fie sau chestii de-astea, normale, noh, eu ma duceam sa imi bage acu in spinare. Pe muchie de timp dar totul s-a intamplat exact cum planuisem. Dupa epidurala, singurul lucru care ma deranja formidabil in sala de nasteri era aerul care ma facea sa ma simt intr-un congelator. Frig rau, rau de tot (da, afara cu 30 si ceva de grade!)
Cand Dari a iesit la suprafata (singura), am vazut-o si nu stiam ce trebuia sa fac, asa ca am zis: "que bonita!", un pic cam fals, am remarcat eu. Apoi, in timp ce o curatau, doctora imi aducea videos si poze pe telefonul ei ca sa o vad, draguta de altfel. Cand am vazut-o mai bine nu stiam ce "TREBUIA" sa fac, sa zic sau sa simt. Daca nu as fi pus in functiune mintea, nu as fi simtit nimic, admit. Nu m-am dat cu capul de pereti de plans, nu mi-a sarit inima din piept de emotie, nu, nimic din toate astea "frumoase". Si Dari era scumpa tare, cu ochii mari, deschisi, din prima secunda de viata (no wonder ca abia ii inchide acum cate juma' de ora la un nap!)
Deci, dragoste la prima vedere... nu a fost. Nu avea cum sa fie. Eu nu m-as fi indragostit la prima vedere de nimic, prin felul meu de-a fi, nu ma ghidez dupa emotii in general. Stiam asta. Poate si epidurala (am concluzionat eu mai tarziu) a avut un rol "negativ" din punctul asta de vedere. Eram blocata, si fizic si emotional, ca sa pot sa reactionez natural. In momentul nasterii naturale se elibereaza hormoni, oxitocina si endorfine care iti dau acea exaltare, acea stare de beatitudine si implicit acel sentiment de realizare de care vorbesc proaspetele mamici.
Ei bine, eu nu stiu daca as fi simtit asta. Pentru ca eu nu sterg o suparare cu 10 bucurii, la mine se pun fiecare in sertarul ei si da, hotarasc eu sa las in umbra una in favoarea celeilalte. Deci eu am fost mereu convinsa ca trauma nasterii m-ar urmari si mi-ar fi atat de vie, incat nu as putea "uita totul cand simt bebelusul langa mine!" - tipica fraza. Oricum, nu am de unde sti, dar intuitiv as merge pe varianta asta. Dupa mai putin de o ora am avut-o la san si ea a inceput sa traga ca si cum ar fi facut asta toata viata, a fost primul pas spre ceva "emotionant".
Deci am nascut fara exaltare si de putin timp mi-am dat seama ca poate am pierdut ceva, un simtamant pe care toti il numesc "unic". Asta nu ma face mai putin mama, fireste, asa cum nici cele care nu alapteaza nu is mai putin mame si nu isi iubesc copilasii mai putin, dar, asa cum ele pierd acel sentiment pe care noi il avem cu puiul la san, asa poate ca am pierdut si eu acel ceva, sentimentul de a-mi vedea bebelusul dupa chinul travaliului si al nasterii naturale. Who knows?!
Paradoxul e in floare... caci daca as mai avea un copil, nu stiu, mai degraba nu cred ca as vrea sa nasc 100% naturel :D asa ca as putea zice ca mi-o fac cu mana mea, no? Ce tot atata ma plang!?
In luna a sasea am decis eu ca ar fi mai bine sa nasc normal, desi pana atunci eram in debate cu mine insami. Insa voiam o nastere cat mai putin traumatizanta, cine nu? Adica indiferent de cum ar fi fost, eu sa receptez totul ca pe ceva extraordinar si mai ales netraumatizant.
Bun. Cand am plecat la spital (cu dilatatie 8) aveam un scop: sa imi puna epidurala! Nu ma gandeam ca vine bebe ca oare cum o sa fie sau chestii de-astea, normale, noh, eu ma duceam sa imi bage acu in spinare. Pe muchie de timp dar totul s-a intamplat exact cum planuisem. Dupa epidurala, singurul lucru care ma deranja formidabil in sala de nasteri era aerul care ma facea sa ma simt intr-un congelator. Frig rau, rau de tot (da, afara cu 30 si ceva de grade!)
Cand Dari a iesit la suprafata (singura), am vazut-o si nu stiam ce trebuia sa fac, asa ca am zis: "que bonita!", un pic cam fals, am remarcat eu. Apoi, in timp ce o curatau, doctora imi aducea videos si poze pe telefonul ei ca sa o vad, draguta de altfel. Cand am vazut-o mai bine nu stiam ce "TREBUIA" sa fac, sa zic sau sa simt. Daca nu as fi pus in functiune mintea, nu as fi simtit nimic, admit. Nu m-am dat cu capul de pereti de plans, nu mi-a sarit inima din piept de emotie, nu, nimic din toate astea "frumoase". Si Dari era scumpa tare, cu ochii mari, deschisi, din prima secunda de viata (no wonder ca abia ii inchide acum cate juma' de ora la un nap!)
Deci, dragoste la prima vedere... nu a fost. Nu avea cum sa fie. Eu nu m-as fi indragostit la prima vedere de nimic, prin felul meu de-a fi, nu ma ghidez dupa emotii in general. Stiam asta. Poate si epidurala (am concluzionat eu mai tarziu) a avut un rol "negativ" din punctul asta de vedere. Eram blocata, si fizic si emotional, ca sa pot sa reactionez natural. In momentul nasterii naturale se elibereaza hormoni, oxitocina si endorfine care iti dau acea exaltare, acea stare de beatitudine si implicit acel sentiment de realizare de care vorbesc proaspetele mamici.
Ei bine, eu nu stiu daca as fi simtit asta. Pentru ca eu nu sterg o suparare cu 10 bucurii, la mine se pun fiecare in sertarul ei si da, hotarasc eu sa las in umbra una in favoarea celeilalte. Deci eu am fost mereu convinsa ca trauma nasterii m-ar urmari si mi-ar fi atat de vie, incat nu as putea "uita totul cand simt bebelusul langa mine!" - tipica fraza. Oricum, nu am de unde sti, dar intuitiv as merge pe varianta asta. Dupa mai putin de o ora am avut-o la san si ea a inceput sa traga ca si cum ar fi facut asta toata viata, a fost primul pas spre ceva "emotionant".
Deci am nascut fara exaltare si de putin timp mi-am dat seama ca poate am pierdut ceva, un simtamant pe care toti il numesc "unic". Asta nu ma face mai putin mama, fireste, asa cum nici cele care nu alapteaza nu is mai putin mame si nu isi iubesc copilasii mai putin, dar, asa cum ele pierd acel sentiment pe care noi il avem cu puiul la san, asa poate ca am pierdut si eu acel ceva, sentimentul de a-mi vedea bebelusul dupa chinul travaliului si al nasterii naturale. Who knows?!
Paradoxul e in floare... caci daca as mai avea un copil, nu stiu, mai degraba nu cred ca as vrea sa nasc 100% naturel :D asa ca as putea zice ca mi-o fac cu mana mea, no? Ce tot atata ma plang!?
1 comment:
Citez:
"Deci am nascut fara exaltare si de putin timp mi-am dat seama ca POATE am pierdut ceva, un simtamant pe care toti il numesc "unic". Asta nu ma face mai putin mama, fireste, asa cum nici cele care nu alapteaza nu is mai putin mame si nu isi iubesc copilasii mai putin, dar, asa cum ele pierd acel sentiment pe care noi il avem cu puiul la san, asa poate ca am pierdut si eu acel ceva, sentimentul de a-mi vedea bebelusul dupa chinul travaliului si al nasterii naturale. Who knows?!"
Exista un MARE "poate"...bine spus... :)
Dupa cum stii :) eu am nascut naturel cu toate etapele coresunzatoare...exceptie facand epidurala. "Am servit intreg menul!!!" :)... Si... ce crezi?! Cand a iesit Mitzu, fii-mea :), din "pepenarie"...prima fraza pe care am reusit sa o indrug a fost (mandra, de altfel): "acu' va pot vedea intreg corpul!!!" (no comment)...Adresata doamnei doctor, in a carei mana ridicata scancea, scumpa de fii-mea... Mi-a aratat-o, de la distanta, mi-a spus ca e leita tac-su si gata...au disparut cu bebelul...Si eu?! eu n-am avut nimic impotriva...pe cuvant...aveam doar un gand: ca imi vede "jucaria" in toata goliciunea, un dom' doctor care intrase in sala de nasteri ca la el acasa,ba mai mult a inceput si o conversatie cu doftora mea ce croseta de zor la "mileu"... :) Sa mai spun ca individul musca,,, copios dintr-un sendwich?! si ca "baleam" la greu la fiecare inghititura executata?! :)
Tu ti-ai pus mintea la contributie :)...si ai scos ceva dragut!!! eu trebuia, in prima faza, sa mi-o reculeg de prin colturi imprastiata...si, in cele din urma, neuronul si-a spus cuvantul... Deh...n-am reusit sa creez o scena a la Hollyood, desi...imi imaginasem de multe ori momentul...Ma gandesc ca la urmatorul bebe (Doamne ajuta!) sa-l montez pe Silviu cu masinaria de filmat asupra mea...poate ca la vederea obiectivului voi avea fel de reactie si voi reproduce o scena demna de Oscar :)... Tind sa cred ca acesta ar fi unul din "secrete"...Deh...ti-am vandut pontul :)))
Pup fetele scumpe!!!
Post a Comment